image
Griefing a lost friend
Sparkling in my memory…
So ironic life.

Acum câteva zile, activistele organizației FEMEN s-au gândit să „delecteze” audiența cu încă o manifestare specifică, tocmai în piața Sfântului Petru din Vatican. Dacă femeia proletară a comunismului, defeminizată și desensibilizată, mai avea o urmă de decență, ființele din clipul care urmează ar face și primatele sa roșească , jenate.

Dacă a existat vreodată o masură a răzvrătirii, aceasta a fost demult depășita, creaturile de gen feminin din imagine demonstrând cu vârf și îndesat că mișcarea feministă este o greșeala din start. Nu fiindcă nu ar exista cauze pentru care merită să lupți, femeie fiind. Ci pentru că denaturează și degradează conceptul de femeie (și feminitate), coborându-l mult sub stadiul mahalagioaicei, ducându-l în pragul animalicului.

Bărbatul și femeia au fost creați de Dumnezeu COMPLEMENTARI. Femeia a fost desemnată încă de la început ca AJUTOR pentru bărbat, aceasta însemnând sprijin, mângâiere, compasiune, înțelegere, acest statut neînsemnând -așa cum mulți/multe ar fi tentate să creadă- un soi de inferioritate față de bărbat.

Însă prin prisma acestui aspect, neînțeles de mulți- complementarul nu implică egalitate. Iar a lupta pentru… egalitatea între sexe , nu e doar inutil, sau lipsit de etică, ci e și cât se poate de ilogic.

Există diferențe foarte mari, la nivel structural, mental, emoțional, între bărbat și femeie, diferențe care nu pot fi recuperate doar cu ajutorul unor mâneci suflecate (în cazul în care nu adopți ținută topless), gesturi obraznice sau strigăte animalice. Chiar în cazul în care s-ar crea iluzia acoperirii perfecte a acestor diferențe, la exterior, în interior se produc dezechilibre insurmontabile.

Bărbatul a fost înzestrat de natură cu o forță fizică mai mare, si cu voință foarte puternică, însă puterea femeii constă în capacitatea ei de a iubi, de a dărui, și de a se dărui. Ignorând această menire, neexersând această forță a sufletului, ci doar înlocuind-o cu manifestări fizice brutale, femeia se înstrainează de adevărata ei menire, și nu putem vorbi de împlinire în plan interior, și cu atât mai puțin despre fericire.

Avem idei preconcepute despre fericire. În mintea fiecăruia dintre noi, fericirea arată într-un fel sau altul, prestabilit, și luptăm să dobândim acea stare , uneori toată viața. Însă bucuria atingerii unui scop nu poate fi deplină, atunci când mijloacele de luptă sunt nepotrivite, sau când luptăm pentru o cauză greșită.

Da, există cauze pentru care merită să lupți. Și da, răzvrătirea e bună, cu condiția să fie exprimată în termeni potriviți. Femeia fericită, femeia împlinită, femeia totală, este cea care luptă cu îndârjire în cadrul în care a fost creată. Și nu trebuie să urle , sau să pozeze în posturi șocante, sau indecente, pentru a fi erou…

image

Dor de femeie…

Posted: Noiembrie 11, 2014 in Adolescenti, Existentialism, Ortodoxie

De cele mai multe ori, unii se referă la „femeie”, ca fiind reprezentantă a „sexului slab”.
Personal, îmi place să percep femeia ca reprezentantă a genului sensibil. Cea facută să creeze, prin excelență. Ființa plină de gingașie si duioșie, sora, fiica, mama, bunica sau soția cuiva. Cea care creează armonia din jurul ei printr-un zâmbet. Cea care conferă adâncime sentimentelor, cea care face ca dragostea să devină o poveste fără de sfârșit.

Am găsit de curând o viziune diferită, oarecum șocantă, asupra conceptului.

Mi s-a părut dureros de degradant , ca potențialul atât de uriaș, dăruit femeii de Dumnezeu, să fie redus atât de vulgar, la stadiul de femelă cu unic scop de întrebuințare; la o pereche de rotunjimi anatomice, cu nimic altceva, decât tone de fițe în completare.
Sentimentul normalității, degajat de „divele” din clip, produce oricărui om normal, senzații apocaliptice. Câtă mocirlă poate acumula cineva în minte si în inimă, pentru a înlocui cu această atitudine de papușă gonflabilă, cumințenia si bunul simț- podoabele ce înfrumusețează sufletul oricărei femei..
M-am întrebat cu multă îngrijorare, cum ar arăta „specimenele” din clip în postura de mamă, sau soție…
Sistemul de gândire putred, inoculat cu măiestrie de societatea de consum, ne îmbie prin toate mijloacele să trăim clipa actuală, ca și cum clipa următoare nu ar mai exista. Trăim, și în graba de a gusta intensul, uităm de consecințe. Nu conștientizează nimeni, că stilul acesta de gândire , atât de deformat, mutilează sufletește.
Iar un suflet mutilat, nu poate crea nimic.
Când femeia pierde potențialul creator, se înstrainează de propria menire, implicit de propria ființă. În rămășițele fostei femei, înzestrată atât de minunat de Bunul Dumnezeu, se profilează silueta unei hidoșenii alienate, schizofrenice.O ființă aflată în dizarmonie cu ea însași, și dizarmonică vis-à-vis de tot ce e în jur.
Văzând jalnicele încercări din respectivul clip, de a prezenta/defini femeia, mi s-a facut un dor cumplit. Dor de mâini harnice, care cos, țes și croșetează. Dor de mirosul pâinii de casă, si de prăjituri cu scorțisoară. Dor de voci blânde de mamă, capabile să aline plânsetul copiilor, dar și să educe..Dor de profunzimea grijii pentru a împodobi mai întâi interiorul sufletului cu virtuți, și apoi exteriorul.
Dor de femei adevărate…

Ca si in alte dati, am vrut sa scriu ceva despre Halloween. S-au spus multe lucruri despre aceasta satanica sarbatoare, total straina obiceiurilor, si traditiilor noastre . S-a explicat in multe randuri originea vrajitoreasca a sarbatorii de Samhain, origine pe care vrajitorii si vrajitoarele nu numai ca nu o neaga, dar o si expun cat mai explicit.

Am vrut sa scriu mult si vehement despre indiferenta, superficialitatea si naivitatea cu care aderam la lucruri care ne ranesc atat de profund, si nici macar nu realizam.
Am gasit insa un documentar mai vechi, care poate spune mai multe decat as putea eu.

Se spune ca postasul suna intotdeauna de doua ori. Moartea, nu.
Din chiar momentul in care ne nastem, traim sub spectrul clipei mortii. Cu fiecare bataie de inima, cu fiecare pulsatie a vietii in vene, suntem paradoxal, cu un pas mai aproape de moarte. Pe cat e de iminenta e ea, pe atat de inconstienti suntem noi, pana la momentul marelui adevar…

Si nu, nu am de gand nici sa provoc, nici sa manifest depresii. 🙂

image

Intreaga existenta a omului constient este pusa sub semnul mantuirii. Dincolo de viata si de moarte, mantuirea reprezinta implinirea tuturor aspiratiilor crestinului. Unirea cu Hristos, care vizeaza nu doar viata aceasta, ci intreaga vesnicie.

Acum cateva zile, o femeie a murit in timp ce statea in lungul rand al pelerinilor din Iasi, veniti din toate colturile tarii sa se inchine Sfintei Parascheva. Stia ca va trebui sa indure oboseala, frig, aglomeratie, in ciuda bolii de inima de care suferea. Si totusi, s-a hotarat sa isi asume aceasta nevointa, din dragoste pentru Dumnezeu si Sfintii Sai.

image

Moartea ei a fost momentul care a determinat, atat in mass-media aservita politicului corect, cat si in masa postacilor facebook-isti de aceeasi teapa, o adevarata tirada, nu doar la adresa Bisericii, sau a pelerinajelor. A fost momentul in care s-a declansat o adevarata cruciada impotriva lui Dumnezeu si a sfintilor Sai, impotriva traditiilor ce ne caracterizeaza ca Neam, de secole. Momentul in care sarutatul Icoanelor a devenit brusc „neigienic”, cinstirea Moastelor a devenit cauzatoare de Ebola, pelerinajele, prilejuri de umplut buzunarele micilor vanzatori de obiecte religioase, iar Biserica, o simpla institutie cu rol indobitocitor, manata de lacomie.
Momentul manipulator, in care s-a uitat (voit, sau…nu) ca un om bolnav de inima poate suferi un atac de cord oriunde. De exemplu, in antecamera unui stomatolog, sau in piata, facand cumparaturi. Doar ca asta nu ne-ar determina nici sa consideram ramura stomatologiei nociva, si nici sa desfiintam pietele, ca fiind locuri aducatoare de moarte.

Ne-am ancorat atat de mult in material, incat ignoram total dimensiunea spirituala. Uitam de potentialul sfintitor al sacrificiului asumat.

Uitam ca pentru fiecare dintre noi se apropie -fara exceptie – acel moment din zi sau din noapte, in care vom pasi, unul cate unul, dincolo…diferenta constand doar in aceea ca nu toti ne vom mantui.

image

Uitam, sau ignoram faptul ca intreaga viata a unui crestin consta intr-o serie neintrerupta de eforturi ascetice, in dorinta de accedere a unei stari spiritualizate. Uitam, sau ignoram, ca incununarea acestor eforturi nu poate veni deplin in aceasta dimensiune, refuzam sa acceptam moartea ca pe un fenomen necesar, prin care atingem spiritualizarea maxima, dezbracarea totala a dimensiunii fizice, in vederea unirii noastre cu Dumnezeu.

Orbiti de preocupari marunte cotidiene, luptam cu morile de vant, lovind in ziduri, in oameni, in institutii, in traditii si obiceiuri, dar ignoram cu desavarsire posibilitatea ca femeia respectiva sa se fi implinit existential, sa se fi mantuit.
Infipti in material, in fizic, in concret, ignoram profunda semnificatie a acestui ultim efort ascetic al femeii respective,  puterea ei de jertfa, atat de totala, care a sfintit-o…

Izbiti de realitatea fizica, unii vor afirma ca am exagerat, sau ca aspectul acesta nu conteaza.

Important e ca a contat …pentru ea.

image

Religia…”pacii”

Posted: Octombrie 10, 2014 in Neam si Tara, Ortodoxie

Recent, am vizionat un documentar legat de organizatia islamica ISIS
http://m.youtube.com/watch?feature=youtu.be&v=AUjHb4C7b94

In ultimul timp se discuta foarte mult in mediul online despre islam, organizatii islamice , si amploarea pe care o ia aceasta lupta de islamizare fortata -nu doar a Europei, ci a intregii lumi. Desi este prezentata sub spoturi luminoase, ca noutate de ultima ora, sensibila chestiune prezinta multe precedente contemporane, insa adevarata radacina a acestei tendinte expansioniste se afla in conceptiile si stilul de viata ale intemeietorului acestei religii.

Islamul este religia avraamica monoteista fondata in sec VII in Peninsula Arabica de profetul Muhammed, bazata pe textul religios numit Coran. Parerile despre Coran sunt impartite.In timp ce mu’tazilitii sustin crearea Coranului, alte scoli, precum as’aritii, pretind eternitatea si perfectiunea Coranului, acesta preexistand -conform opiniei lor- in ceruri, inainte de a fi revelat.
Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu veneratie, infasurandu-l intr-o panza curata, spalandu-se inainte de a-l atinge,si pastrandu-l pe un raft special; exemplarele vechi din Coran nu sunt distruse, ca si cartile obisnuite, ci depozitate in cimitire pentru Coran, si arse.
Indiferent de acceptiunea privind originea cartii, Coranul este privit ca o calauza infailibila pentru pietatea personala si viata in comunitate.
Insa, la o analiza mai atenta, se pare ca …”infailibilul ” Coran, nu e atat de „infailibil ” pe cat pare …

De pilda, una dintre semnificatiile cuvantului „islam ” este „pace”…

Gasim in Coran urmatoarele versete:
O, voi cei care credeti! Luptati impotriva necredinciosilor de langa voi! Ei sa gaseasca in voi asprime! Sa stiti ca Allah este alaturi de cei care au frica! (9: 123 Surat At-Tawaba – Sura Caintei)
Nu slabiti si nu chemati la pace (la impacare), pentru ca voi sunteti deasupra (sunteti invingatori), caci Allah este alaturi de voi si nu va lasa niciodata sa pierdeti rasplata faptelor voastre! (47: 35 Surat Muhammed – Sura luptei)

Se spune ca in religia islamica, unul dintre marile pacate (Al Kaba-ir) este UCIDEREA unui om.

In „infailibilul” Coran apare urmatorul verset:
Ei ar vrea ca voi sa nu credeti, asa cum nici ei nu cred, astfel incat sa fiti deopotriva. Nu va luati dintre ei partasi, pana ce ei nu vor purcede pe calea lui Allah! Dar daca ei intorc spatele, prindeti-i si OMORATI-I, oriunde-i veti afla! si nu va faceti dintre ei nici partas, nici ajutor. (4:89 Surat An-Nisa’ – Sura Femeilor)

Acelasi „infailibil” Coran stipuleaza:
Barbatii sunt PROTEGUITORI ai muierilor, datorita calitatilor deosebite cu care i-a daruit Allah si datorita cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor. (3:34)
Iar cele evlavioase [dintre femei] sunt ascultatoare si pazitoare [ale celor care trebuiesc pazite] in absenta [sotilor lor], pe care si Allah le pazeste. Pe acelea de a caror neascultare va temeti, povatuiti-le, parasiti-le in paturi si LOVITI-LE! dar daca ele [revin si] asculta de voi, atunci nu mai cautati pricina impotriva lor. Allah este Cel mai inalt si Maret.”

Aflam clar „cantitatea” de protectie pe care o poate primi o femeie in islam de la sotul ei, aici:

Necredinciosi sunt aceia care zic: “Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei”. Spune: “Cine L-ar putea impiedica pe Allah, daca ar voi sa-l faca sa piara pe Mesia, fiul Mariei, ca si pe mama lui, si pe toti care se afla pe pamant? Ale lui Allah sunt imparatia cerurilor si a pamantului, precum si ceea ce se afla intre ele. El creeaza el voieste. Si Allah este cu putere peste toate! [Quadir]” (5: 17 Surat Al-Ma’Ida – Sura Mesei intinse sau servite)

Posibil ca Allah sa fi fost timid, sau ocupat intre timp, intrucat , daca nimic din ce apartine cultului ortodox nu a disparut, nici macar pe pamant, cu atat mai putin exista posibilitatea sa fi disparut in Imparatia Cereasca…

Este extrem de interesant interesant modul in care musulmanii explica aceste contradicţii. Pentru a le face faţă, au introdus „Legea abrogării”, în baza „voii absolut arbitrare a lui Allah”, prin care se menţionează că orice pasaj care pare a fi în contradicţie cu altul nu este de fapt in contradictie, ci Allah a trimis profetului o revelaţie nouă, prin care se abrogă revelaţia anterioară. ( 🙂 )
Astfel, toate contradicţiile din Coran sunt indreptatite prin revelatii succesive. Inclusiv deciziile luate de el anterior, cum ar fi legea cu privire la căsătorie, unde fiecare musulman poate avea până la patru neveste, a fost modificata, profetul ajungând la 13, luand de sotie chiar si pe nevasta fiului său adoptiv (pe care a plăcut-o într-atât , încât fiul său adoptiv a divorţat de ea, pentru ca profetul s-o poată lua de nevastă).
Desi Mahomed sustine ca aceasta lege ar fi o consecinta a alegerilor arbitrare ale lui Allah, acesta nefiind obligat sa-si tina cuvantul, este cert că „legea abrogării” îşi are originea in comportamentul imoral al profetului, si ca este folosita in continuare cu scopul de a scăpa de întrebările incomode, legate de contradictiile Coranului. În ceea ce il priveste pe Mahomed, islamul il scuza; el doar s-a conformat caracterului schimbator al lui Allah…

Tot această lege este folosita de catre imami cu scopul de a distorsiona mesajul pe care Allah însuşi i l-ar fi transmis lui Mahomed, la începutul misiunii sale: „O, Muhammad, dacă nu-ţi este clar despre cele spuse, consultă Tara şi Ingil, adică Vechiul şi Noul Testament”. Atunci când un musulman ar dori să citească din Biblie, după sfatul lui Allah, imamul zice că această lege a fost abrogată.

Si atunci…
In multimea de contradictii, si reguli schimbate dupa bunul plac al „profetilor”, imamilor, „alesilor” de tot soiul, glasul Apostolului ne striga, in lumina Evangheliei:
„1. Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
2. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. ” (1, Ioan-4)

Si iarasi , desi aceste cuvinte au fost rostite catre farisei, sunt cum nu se poate mai valabile si pentru mahomedani, al caror „infailibil” Coran stipuleaza: “Lauda lui Allah, care nu Si-a luat niciodata un fiu, care nu are partas la stapanire si nici nu are nevoie de ocrotitor impotriva umilintei!” Si slaveste-l pe El, aducandu-i preamarirea cuvenita! (17: 111 Surat Al-‘Isra’ – Sura calatoriei peste noapte)

” 39. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. 40. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
41. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
42. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
44. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan,8)

Intelegem deci o religie care striga numele „pacii” in zgomotul mitralierelor si a bombardierelor. O religie care ne imbie cu un asa-zis „adevar revelat”, si cu un soi de „dumnezeu”, schimbatoare dupa patimile propovaduitorilor sai. O religie barbara, neavand ceva in comun cu civilizatia, cu evolutia, cu bunatatea si blandetea.
O religie fara sens, desprinsa din haurile adanci ale timpului, nesincronizata necesitatilor omului modern.
O religie care n-ar fi trebuit sa apara niciodata…

Pledoarie pentru viata

Posted: Octombrie 5, 2014 in Natura, Plante si animale

Pe soselele Romaniei, la marginea padurilor, intalnim des panouri, care ne indeamna in mod oficial sa ocrotim padurea, sa nu aprindem focul, sau sa pastram mediul curat. De cele mai multe ori, trecem pe langa ele, fara sa le acordam foarte mare importanta, prinzand doar cu coada ochiului, sau la modul subconstient, mesajul transmis.

image

Panoul din imagine l-am gasit  cu ocazia unui picnic in padure, si mi-a atras atentia, fiind purtatorul unui mesaj mai mult decat…neobisnuit, din punctul meu de vedere. Incercand o prima analiza, putem trage cateva concluzii:
In primul rand, mesajele de genul atentioneaza ca in padurea respectiva exista animale. Apoi, atentioneaza intr-un mod indirect, ca in padurea respectiva se vaneaza.

Ar fi cate ceva de spus, legat de vanatoare, intrucat putem privi aceasta actiune din mai multe unghiuri. In lumea animalelor salbatice , lupta este o normalitate, dictata de instinctul de conservare al speciei. In cadrul aceleiasi specii, indivizii se lupta pentru teritoriu si autoritate, iar lupta dintre diferitele specii se poarta pentru supravietuire.

Insa panoul acesta nu vorbeste despre supravietuirea speciilor…

Se foloseste foarte des, mai ales in mediul ateu, sintagma „omul-animal rational”. Inteleg acum ca genul acesta de asociere este folosit pentru a justifica acte, gesturi, care coboara omul, din rangul pe care Dumnezeu i l-a dat. In cartea Facerii, capitolul 1, apare urmatorul pasaj:

„28.Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: „Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si STAPANITI peste pestii marilor, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant, si peste tot pamantul!”
29.Apoi a zis Dumnezeu: „Iata, va dau toata iarba ce face samanta de pe fata pamantului, si tot pomul ce are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra.”

Reies de aici doua mari aspecte: inainte de Cadere, omul a fost creat ca stapan al animalelor, iar hrana omului era vegetariana. Intr-adevar, Dumnezeu a stabilit aceasta ierarhie, omul a fost creat ca stapan al animalelor, dar in sens primordial, aceasta stapanire implica multa PURTARE DE GRIJA. Doar omul a fost creat dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu , aceasta calitate conferind insa, si responsabilitati pe masura.Cand Dumnezeu l-a hotarat pe om stapan peste animale, i-a incredintat implicit si raspunderea de a avea grija de ele si de a le ocroti.

Dupa Cadere, structura fiintiala a omului s-a schimbat, mintea omeneasca, indepartata de Harul dumnezeiesc a devenit mai grosiera, si toate afectele omului, pe toate planurile, s-au distorsionat, si-au pierdut sensul initial.

Astfel, descoperirile arheologice au gasit dovezi ale faptului ca oamenii practicau vanatoarea inca din cele mai vechi timpuri. Omul, creat si inzestrat atat de nobil de Dumnezeu, s-a inrolat in aceasta lupta animalica pentru supravietuire, cumva justificat.

Traim in timpuri in care se incearca mai mult ca oricand, implantarea ideii de supra-om. S-a mers atat de departe, incat se fac cercetari pentru provocarea aparitiei unei noi rase de oameni, niste supermen- jumatate oameni, jumatate roboti.Omul super-evoluat, ultra -tehnologizat, care poarta -din nefericire- aceeasi lupta pentru supravietuire. Insa premisele luptei s-au schimbat, odata cu vremurile. Omul modern inca mai consuma carne, insa o cumpara de la hiper-market. Nu mai este necesar ca omul sa-si ia arcul si tolba cu sageti, ca sa-si poata intretine familia.

Si atunci…?

Care poate fi explicatia acestei ocupatii, in vremurile noastre, si cum poate fi asociata aceasta explicatie, cu pretentiile de fiinte evoluate pe care le avem? Cum poate fi demonstrata evolutia  umana, cu ajutorul unei capcane ruginite, in care atat de des, in iesirile mele in natura, gasesc animale muribunde, cu ochi incetosati?

Nimic n-a palmuit vreodata mai puternic obrazul rasei omenesti, decat privirea indurerata a unui animal impuscat…

image

Privind panoul, am crezut initial ca mesajul mi se adreseaza. Cugetand mai adanc, am realizat ca , privind un animal , vad o fiinta vie ( nu un vanat), fata de care compasiunea si grija sunt singurele atitudini pe care demnitatea de om, creat dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, mi le permite. In acel moment, mintea mi-a fost strafulgerata de un gand:

Panoul acela n-a fost pus pentru noi…

Noi ocrotim ANIMALELE, vanatorilor! Vanatul…ocrotiti-l VOI.

Exista anumite evenimente care impresioneaza fiinta noastra intr-un mod profund, fie placut, fie neplacut. Avem cu totii amintiri. In acceptiunea mea, viziunea unui artist in legatura cu orice subiect, poate imbraca forme extrem de laxe. Insa a gasi o cantare liturgica, interpretata in aceasta maniera intr-un imn celtic, mi s-a parut surprinzator…

Este cvasiunanim raspandit un soi de tipar, o imagine standard a crestinului practicant- omul bun, bland si umil, care-si petrece viata in ocupatii cuminti si rugaciuni. Jumatate superficiala, jumatate fictiva, aceasta imagine a ajuns sa fie preluata, si simulata de diversi impostori, vanzatori de ideologii straine, manipulatori de opinie sau convingeri religioase, sub zambete mieroase, si trasaturi blande -bine studiate in oglinda.
Imaginea unui crestin , care practica arte martiale, ar parea unora ciudata, nepotrivita tiparului mental pe care si l-au construit. Ce legatura ar putea exista intre virtutile crestine, si violenta diverselor forme de lupta, si cum ar putea coexista aceste aspecte contradictorii, fara a crea un dezechilibru interior?
Cu putine exceptii, acceptiunea occidentala asupra artelor martiale pune accent pe manifestarea fizica , pe confruntarea violenta propriu zisa. In cel mai bun caz, se aduce vag aminte despre meditatie, respiratie, sau tehnici de relaxare.
Inca un tipar, la fel de superficial ca si primul.
Artele martiale , in adevaratul sens al cuvantului, implica omul in intregime, in toate componentele fiintei sale. Dincolo de violenta inerenta a luptei, exista puritatea interioara , fara de care nici un luptator nu poate fi complet, autentic. Din acest motiv, luptatorul nu-si dezvolta doar latura fizica, ci-si disciplineaza si mintea, si sufletul, concomitent. Un samurai nu poate invata doar sa manuiasca sabia, ci si sa compuna un haiku, sa picteze, sa creeze frumosul, sa-l aprecieze. Sa caute si sa cultive echilibrul, armonia si sensibilitatea.

image

Pe de alta parte, exista acest aspect, necunoscut, sau ignorat de multi. Lupta de zi cu zi a crestinului pentru virtute, pentru perfectionare, este un lucru cat se poate de firesc.
Dincolo de imaginea sa blanda, crestinul autentic este luptator pana in cele mai adanci fibre ale fiintei sale. Aceasta lucrare de castigare a virtutii, necesita o disciplina a trupului, o disciplina a mintii. Asumarea Crucii nu poate coexista cu o stare lanceda, imobila a sufletului.
Doua cai, aparent atat de diferite. Si totusi…
Traim intr-o perioada cand serviciul militar nu mai este obligatoriu. Devine tot mai evidenta incercarea de a efemina tineretul, prin mancaruri tratate cu hormoni, prin subculturi ciudate promovate de staruri de carton, in mass-media, prin raspandirea incertitudinii apartenentei la un anumit sex, promovate de asociatii dubioase sub firmamente mincinoase, ce mor de grija…”drepturilor omului”.
Epoca in care copiii cresteau „cu cheia la gat” a trecut de mult… a fost inlocuita de o epoca noua, unde parintii (in cazul in care mai sunt impreuna), isi vad odraslele cateva minute pe zi, intre cele doua (trei) joburi, necesare supravietuirii intr-o Romanie devenita atat de instabila. Cum ar putea tanarul zilelor noastre sa inteleaga disciplina mintii, si virtutea , in fata atator postere imbietoare? Cum ar putea cultiva sensibilitatea, in fata atator agresivitati? Televizorul, mancarea de tip fast-food , internetul, si alte ocupatii sedentare (care izoleaza individul de mediul social), ar putea avea alternativa?

Parintele Mihai-Andrei Aldea, doctor in filologie, propune o dezbatere si o lansare de carte pe aceasta tema, in cadrul unei conferinte, pe data de 16 octombrie, la ora 18:00, in Aula Magna a Facultatii de Drept, Bucuresti.

image

„The Holy Bible tells us that God made Adam and Eve, not Adam and… Steve. ”

Genious.

Bucovina Profundă

SODOM – Documentar socant

Despre Propaganda homosexuala si pedofila

Vezi articol original